joi, 14 ianuarie 2010

160 de ani de la nasterea poetului Mihai Eminescu



Vineri, 15 ianuarie 2010, în Sala mică a Direcţiei Agricole Iaşi, începând cu orele 17:00, Organizaţia de Tineret Municipală a Partidului Democrat – Liberal Iaşi va aniversa pe marele poet naţional prin desfăşurarea unui work-shop cu tema „Mihai Eminescu – genialitate şi actualitate”.
La acest eveniment sunt aşteptaţi toţi tinerii care doresc să-l redescopere pe poetul Mihai Eminescu, să afle lucruri inedite, curiozităţi despre viaţa şi parcursul său artistic şi care doresc să-şi exprime artistic părerea despre viaţa şi opera poetului.
În cadrul workshop-ului se vor purta discuţii şi vor avea loc dezbateri interactive despre opera şi viaţa marelui poet cu invitaţii: Prof. Dr. Maria Eugenia Nistorică şi Monica Stavar studentă a Facultăţii de Litere din cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” Iaşi. Se vor pune astfel faţă în faţă opiniile unor diferite generaţii despre geniul universal.
Cei interesaţi să participe la acest eveniment sunt rugaţi să se prezinte cu desene sau imagini listate, dimensiunea A5, alb-negru, care să reprezinte momente transpuse în opera eminesciană sau manifestări ale atitudinii şi sentimentelor marelui poet.
Workshopul “Mihai Eminescu – genialitate şi actualitate” îşi propune, în acelaşi timp, să creeze şi premisele lansării un concurs de creaţie - poezie, fotografie - cu aceeaşi temă pentru toţi tinerii ieşeni.

Biroul de presă OT PD-L Iaşi
Pentru informaţii suplimentare vă rugăm să ne contactaţi pe e-mail: otpdliasi@yahoo.com

Eminescu - geniul prezent

"Vreme trece, vreme vine,
Toate 's vechi si nouă toate;
Ce e rău si ce e bine
Tu te'ntreabă si socoate;
Nu spera si nu ai teamă,
Ce e val ca valul trece;
De te'ndeamnă, de te cheamă
Tu rămîi la toate rece.


Multe trec pe dinainte.
In auz ne sună multe.
Cine tine toate minte
Si ar sta să le asculte?
Tu asează-te deoparte.
Regăsindu-te pe tine,
Când cu zgomote desarte
Vreme trece, vreme vine.

Nici încline a ei limbă
Recea cumpăn-a gândirii
Inspre clipa ce se schimbă
Pentru masca fericirii,
Ce din moartea ei se naste
Si o clipă tine poate;
Pentru cine o cunoaste
Toate-s vechi si nouă toate.

Privitor ca la teatru
Tu în lume să te-nchipui;
Joace unul si pe patru
Totusi tu ghici-vei chipu-i,
Si de plânge, de se ceartă,
Tu în colt petreci în tine
Si'ntelegi din a lor artă
Ce e rău si ce e bine.

Viitorul si trecutul
Sunt a filei două fete,
Vede'n capăt începutul
Cine stie să le-nvete;
Tot ce-a fost ori o să fie
In prezent le-avem pe toate,
Dar de-a lor zadarnicie
Te întreabă si socoate.

Căci acelorasi mijloace
Se supun câte există.
Si de mii de ani încoace
Lumea-i veselă si tristă;
Alte măsti, aceeasi piesă,
Alte guri, aceeasi gamă,
Amăgit atât de-adese
Nu spera si nu ai teamă..."


Glossa
, Mihai Eminescu

duminică, 10 ianuarie 2010

Salvati Rosia Montana

Despre pericolul ce pandeste Rosia Montana s-a tot scris in ultimii ani si nu cred ca mai exista cineva sa nu fi auzit, macar o data, despre ce se intampla acolo, asa ca, ma voi rezuma la a prezenta doar doua poze, si nimic despre detaliile tehnice ale proiectului. Sustin principiul conform caruia o imagine valoreaza cat 1000 de cuvinte si va invit, sa alegeti ce va doriti pentru acest colt de rai, numit muntii Apuseni - Rosia Montana





Daca tot vorbim despre distrugerea unui paradis pentru bani, va redau premonitia unui batran shaman, care ar trebui sa va puna pe ganduri "Cand omul alb va realiza ca banii nu sunt de mancare va intelege imensul rau pe care l-a facut!"