Eminescu - geniul prezent

"Vreme trece, vreme vine,
Toate 's vechi si nouă toate;
Ce e rău si ce e bine
Tu te'ntreabă si socoate;
Nu spera si nu ai teamă,
Ce e val ca valul trece;
De te'ndeamnă, de te cheamă
Tu rămîi la toate rece.

Multe trec pe dinainte.
In auz ne sună multe.
Cine tine toate minte
Si ar sta să le asculte?
Tu asează-te deoparte.
Regăsindu-te pe tine,
Când cu zgomote desarte
Vreme trece, vreme vine.

Nici încline a ei limbă
Recea cumpăn-a gândirii
Inspre clipa ce se schimbă
Pentru masca fericirii,
Ce din moartea ei se naste
Si o clipă tine poate;
Pentru cine o cunoaste
Toate-s vechi si nouă toate.

Privitor ca la teatru
Tu în lume să te-nchipui;
Joace unul si pe patru
Totusi tu ghici-vei chipu-i,
Si de plânge, de se ceartă,
Tu în colt petreci în tine
Si'ntelegi din a lor artă
Ce e rău si ce e bine.

Viitorul si trecutul
Sunt a filei două fete,
Vede'n capăt începutul
Cine stie să le-nvete;
Tot ce-a fost ori o să fie
In prezent le-avem pe toate,
Dar de-a lor zadarnicie
Te întreabă si socoate.

Căci acelorasi mijloace
Se supun câte există.
Si de mii de ani încoace
Lumea-i veselă si tristă;
Alte măsti, aceeasi piesă,
Alte guri, aceeasi gamă,
Amăgit atât de-adese
Nu spera si nu ai teamă..."


Glossa, Mihai Eminescu